Fântânele–Cogealac, un proiect eolian de amploare
În județul Constanța, funcționează cel mai mare parc eolian terestru din Sud-Estul Europei: Fântânele–Cogealac, intrat din 2024 în portofoliul PPC Renewables România. Acest proiect de referință pentru sectorul energetic autohton dovedește că vântul Dobrogei poate fi transformat într-o resursă strategică pentru un viitor sustenabil.
Fermele eoliene Cogealac, Fântânele Est și Fântânele Vest formează împreună un complex impresionant, amplasat într-una dintre cele mai favorabile zone din România pentru resurse eoliene, în Nord-Estul județului Constanța. Cu o capacitate instalată totală de 600 MW (Cogealac – 252,5 MW; Fântânele Est – 85 MW; Fântânele Vest – 262,5 MW), cele 240 de turbine General Electric, fiecare de 2,5 MW, produc anual aproximativ 1,25 TWh de energie. La capacitatea instalată se adăugă o baterie de stocare de 6 MW, ce asigură o rezervă de 1% din capacitatea centralelor eoliene. Construcția acestui proiect de amploare s-a desfășurat în două etape: între 2009 și 2010 au fost instalate primele 120 de turbine la Fântânele, iar între 2010 și 2012 au fost adăugate alte 120 la Cogealac. Poziționarea lor nu este întâmplătoare, ci se datorează unui culoar natural al vântului, care pornește din Moldova, se strecoară între Prut și Carpați și ajunge în Dobrogea, transformând regiunea într-un adevărat „coridor energetic”.
Dobrogea, un potențial natural și cultural care atrage
Dobrogea nu este doar o regiune cu potențial energetic, ci și un spațiu cu o biodiversitate și o moștenire culturală aparte. În apropierea parcului eolian, se află rezervații naturale și arii protejate, precum Delta Dunării și situri Natura 2000, unde pot fi întâlnite păsări migratoare rare, cum sunt pelicanii și egretele. Regăsim aici peisaje de stepă unice în România, cu plante deopotrivă spectaculoase și rezistente la vânt și soare, precum laleaua pestriță.
Un alt aspect definitoriu pentru zonă îl reprezintă comunitățile multiculturale: dacă în Fântânele predomină etnicii români, în Cogealac conviețuiesc români și aromâni, iar istoria așezării nu este de neglijat și merge până în secolul II î. Hr., când exista aici o așezare rurală aparținând de cetatea Histria, iar spre sfârșitul secolului XIX și în prima jumătate a secolului XX făcea parte din comună și un sat populat de germani dobrogeni – Culelia. Bineînțeles, o influență importantă a fost cea turcă, încă vizibilă în denumirile localităților. De exemplu, Cogealac – Kocalak sau Hogeainlik, aceasta din urmă însemnând în turcă Poșta Mare – era cunoscut ca fiind popasul pentru schimbarea cailor poștalioanelor ce străbăteau ținutul.
Și azi, Dobrogea este recunoscută pentru diversitatea sa etnică și istorică, în care tradițiile românești, turcești, tătare și aromâne se împletesc. Iar parcul eolian de aici nu e doar un proiect tehnologic amplu, ci parte dintr-un teritoriu viu, unde natura întâlnește cultura și inovarea.
Energia eoliană – motor de progres pentru comunități
Punerea în funcțiune a fermelor eoliene a adus beneficii directe și vizibile pentru locuitorii zonei, prin crearea de locuri de muncă – comunitățile locale s-au implicat activ în construcția parcului, contribuind la realizarea fundațiilor și a celor aproximativ 200 de kilometri de drumuri de exploatare. În prezent, echipe locale asigură operarea și mentenanța centralelor eoliene.
Dezvoltarea socială este una vizibilă. Investițiile generate de proiect au făcut posibilă, de exemplu, apariția unei creșe în comuna Grădina, renovarea bisericii din Fântânele și deschiderea unei clinici medicale moderne în Cogealac, unde medici din Constanța asigură zilnic servicii medicale pentru localnici. În plus, atragerea investițiilor face ca zona să devină mai atractivă pentru generațiile tinere, contribuind la diminuarea migrației și la revitalizarea economică.
O sursă stabilă de energie verde
În spatele turbinelor care se înalță peste câmpurile dobrogene, se află o echipă dedicată. Aproximativ 35 de specialiști locali, alături de echipa de 25 de tehnicieni ai subcontractorului, se ocupă de operare și mentenanță. Fiecare zi începe cu verificarea turbinelor și planificarea intervențiilor și se încheie cu transmiterea prognozelor și a disponibilității turbinelor către echipele de Energy Management ale PPC, ceea ce face ca parcul eolian să funcționeze la standarde înalte, transformând forța constantă și în același timp imprevizibilă a vântului într-o sursă stabilă de energie verde. În prezent, lucrăm la construirea unui sistem de stocare a energiei din surse regenerabile, care va funcționa în cadrul centralei eoliene Fântânele Vest.
Parcul eolian Fântânele–Cogealac este reprezentativ pentru tranziția energetică a României și demonstrează că resursele naturale pot fi valorificate cu respect față de mediu și comunități, generând atât energie curată, cât și dezvoltare economică și socială. În acest fel, Dobrogea se dovedește a fi mai mult decât o destinație de vacanță – un adevărat punct strategic pentru viitorul energetic al Europei de Sud-Est.