Modificări în factura de gaze naturale

Ce se schimbă în factura ta de gaze naturale, începând cu 1 ianuarie 2026? 

Unul dintre obiectivele noastre este ca factura ta de gaze naturale să reflecte cât mai fidel consumul real din fiecare lună și ca diferențele de regularizare să fie minime. De aceea, am îmbunătățit modul de transmitere a indexului autocitit și de emitere a facturii. Mai exact, am actualizat perioada de transmitere a indexului autocitit, astfel încât aceasta să fie corelată cu programul de citire al distribuitorului din zona ta. 

Ce beneficii vei avea după această schimbare? 

  • Facturi mai apropiate de consumul tău real 
  • Diferențe mult mai mici (sau inexistente) la regularizare 
  • Mai multă predictibilitate a sumelor de plată 

Ce trebuie să știi despre perioada de tranziție? 

  • Perioada de transmitere a indexului poate fi diferită 
  • Data de emitere a facturii poate suferi mici modificări 
  • Pot apărea întârzieri temporare la emiterea facturii 
  • Prima factură emisă poate include o perioadă de consum mai lungă (aproximativ 30 – 60 de zile) 

După această etapă, facturile vor fi emise lunar, conform noului calendar stabilit. 

Pentru că, în unele situații, factura acoperă o perioadă mai mare de consum (până la două luni), suma de plată va fi mai mare decât în mod obișnuit. De exemplu, vei avea o singură factură care va cuprinde consumul pe 60 de zile. Perioada de facturare este menționată clar pe prima pagină a facturii, în secțiunea “Perioada de facturare“. 

În cazul în care ai nevoie, poți folosi gratuit opțiunea de eșalonare a plății, ceea ce-ți permite să achiți factura în tranșe, într-un mod mai confortabil pentru tine.

Care este noua perioadă de transmitere a indexului autocitit? 

Perioada exactă de autocitire aplicabilă locului tău de consum este comunicată în notificarea primită și în actul adițional la contract. Vei putea vedea noul interval de transmitere a indexului pe a doua pagină a facturilor emise, după 1 ianuarie 2026. 

Cum poți transmite indexul autocitit? 

Ai la dispoziție mai multe modalități simple și rapide pentru a transmite indexul: 

  • Aplicația myPPC, secțiunea Index 
  • Telverde: 0800 07 07 01 (apel gratuit) 
  • Call center: 021 99 77 (luni – vineri, 08:00 – 20:00, tarif normal) 
  • Platforma distribuitorului, dacă acesta permite transmiterea indexului autocitit 

Cum se emite factura? 

Factura de gaze naturale se emite lunar, pe baza: 

  • Citirii efectuate de operatorul de distribuție 
  • Indexului autocitit transmis de tine 
  • Pe baza convenției de consum (în lipsa celor de mai sus) 

Factura este emisă după încheierea perioadei de autocitire (menționată pe a doua pagină a facturii) și o vei primi prin poștă sau e-mail/SMS, conform opțiunii alese. 

Consumul este facturat în kWh. Dacă apar diferențe între consumul real și cel estimat, vom face regularizarea în prima factură emisă după citirea contorului, cel târziu o dată la 3 luni, dacă ești client casnic, sau o dată la 6 luni, în cazul în care este client noncasnic.