Află povestea brandului nostru

Întrebări și răspunsuri despre PPC

Află povestea brandului nostru

General
Servicii
Factură și plată
Contracte și tarife
Plafonare
Brand
Cine a preluat operațiunile grupului Enel în România? Cum se numesc acum companiile?
PUBLIC POWER CORPORATION (PPC) este grupul care a preluat participațiile deținute de către Enel în România. PPC este un grup energetic înființat în 1950 și listat la Bursa de Valori din Atena, Grecia. Este lider în sectorul energetic din Europa de Sud-Est, ajungând la aproape 9 milioane de clienți. Denumirea societăților Enel în România a fost modificată ca urmare a finalizării schimbării de acționariat, astfel: Enel Energie Muntenia S.A. ->PPC Energie Muntenia S.A.; Enel Energie S.A.-> PPC Energie S.A.; E-Distribuție Banat S.A.->Rețele Electrice Banat S.A.; E-Distribuție Dobrogea S.A.->Rețele Electrice Dobrogea S.A.; E-Distribuție Muntenia S.A.-> Rețele Electrice Muntenia S.A.; Enel România S.A.-> PPC Energy Services Co S.A.; Enel Servicii Comune S.A.->PPC Servicii Comune S.A.; Enel Trade Energy S.R.L.->PPC Trading S.R.L.; Enel X România S.R.L.->PPC Advanced Energy Services România S.R.L.; Enel X Way România S.R.L.->PPC Blue România S.R.L.; Enel Green Power România S.R.L.->PPC Renewables România S.R.L.
Unde pot găsi informații despre noua identitate vizuală a companiilor?
Schimbările sunt comunicate atât prin intermediul informărilor oficiale trimise clienților, cât și al celorlalte canale oficiale PPC în România: call center, magazine, website-uri, canale sociale.
Cum se asigură companiile că respectă normele GDPR, în această tranziție?
Companiile PPC din România au o echipă dedicată – Data Protection Officers (responsabili cu protecția datelor cu caracter personal) – care se asigură că regulile legate de prelucrarea datelor cu caracter personal sunt respectate. Totodată, drepturile și libertățile persoanelor vizate (clienți și potențiali clienți) nu sunt afectate de schimbarea de acționariat.
De pe 10 aprilie, am văzut că logo-ul PPC a început să apară în magazine și în alte locuri în care obișnuiam să îmi plătesc facturile, iar logo-ul Ene
Așa este, începând cu 10 aprilie 2024, logo-ul PPC înlocuiește treptat logo-ul Enel în magazine, pe stațiile de plată de tip self-pay, în documente, online etc. Pe 10 aprilie, site-ul enel.ro a fost înlocuit cu noul site www.ppcenergy.ro, unde clienții găsesc servicii de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale pentru persoane fizice, companii și instituții publice, așa cum s-au obișnuit, alături de soluții energetice avansate, de la sisteme fotovoltaice, până la echipamente eficiente energetic și servicii cu valoare adăugată, precum asistență și asigurare pentru a acoperi plata facturilor la energie. În plus, aplicația MyEnel a fost înlocuită cu aplicația myPPC – locul în care fiecare client PPC găsește toate serviciile de care are nevoie pentru a-și administra eficient, în timp real și în siguranță contractul la energie: transmiterea indexului, descărcarea facturilor, plata online, administrarea datelor personale și a locurilor de consum, transmiterea de solicitări. Aplicația este disponibilă în versiune web la adresa https://myppc.ppcenergy.ro/ și mobil în Huawei Gallery, iar în zilele următoare va putea fi descărcată și din Play Store și App Store.
Furnizarea energiei electrice sau a gazelor naturale se desfășoară în mod obișnuit și după trecerea la un nou brand?
Furnizarea energiei electrice și a gazelor naturale către clienți continuă în mod obișnuit, fără a fi afectată de schimbarea de acționariat al companiilor din România sau de adoptarea brandului nou.
Magazinele PPC operează în același mod ca fostele magazine Enel?
Magazinele noastre continuă să funcționeze ca și până acum, orarul de funcționare rămâne cel obișnuit, nu va interveni nicio modificare în operarea acestora.
Cum recunosc magazinele PPC?
Magazinele noastre se află în aceleași locuri în care au funcționat sub denumirea Enel. Acum te întâmpinăm cu logo PPC și interior primitor, în acord cu noua noastră identitate vizuală.
Voi beneficia de aceleași produse și servicii? Sau vor exista schimbări în privința serviciilor oferite?
Preluarea participațiilor Enel în România de către PPC nu afectează în acest moment în niciun fel serviciile pe care clienții le primesc. Aceștia vor continua să beneficieze de produsele și serviciile cu care s-au obișnuit, în condițiile contractuale în vigoare.
Cum voi putea lua legătura cu furnizorul de energie, în cazul unor întrebări sau solicitări?
Clienții pot lua legătura cu furnizorul de energie pe aceleași canale de comunicare pe care le știu deja. Lista actualizată a acestora poate fi consultată pe pagina ”Contact”.
Contact
Voi avea în continuare acces la aplicația mobilă?
Descoperă noua noastră aplicație, myPPC, disponibilă pentru desktop și mobile, în Huawei Gallery, Play Store și App Store! Datele de logare rămân aceleași.
Accesează myPPC
Facturile și contractele mele vor mai avea logo ENEL?
Logo-ul PPC va apărea pe facturile tale treptat, începând cu luna aprilie 2024, și va înlocui logo-ul Enel. Contractele noi încheiate cu companiile PPC în România au logo PPC începând cu luna aprilie 2024.
Se păstrează istoricul datelor mele în contul aplicației myPPC?
Da, istoricul datelor tale de consum se păstrează din vechea aplicație MyEnel. Dacă nu ai încă un cont creat, o poți face accesând butonul de mai jos.
Accesează myPPC
Voi primi factura la timp?
Implementarea unor soluții informatice noi, necesare în procesul de trecere la o nouă identitate vizuală și pentru îmbunătățirea unor servicii, poate duce la întârzieri de scurtă durată în transmiterea facturii către tine. Te asigurăm că toate eforturile noastre se îndreaptă spre eficientizarea acestui proces și vei putea accesa factura în cel mai scurt timp pe canalul cu care ești obișnuit.
Plățile vor fi procesate la timp?
Plățile vor fi procesate ca și până acum, nu va interveni nicio modificare în acest proces.
Se vor păstra tarifele pentru energie electrică și gaze naturale sau vor exista modificări?
Preluarea participațiilor Enel în România de către PPC și adoptarea unei noi identități vizuale nu influențează procesul de stabilire a prețurilor de vânzare ale produselor și serviciilor. Condițiile contractuale în vigoare rămân neschimbate până la expirarea lor.
Cum sunt gestionate plățile pentru facturile curente sau viitoare? Mai pot beneficia de eșalonări?
Plățile se efectuează în mod obișnuit, procesarea acestora nu este afectată de schimbarea de acționariat și nici de implementarea unei noi identități vizuale. Eșalonările vor continua să fie acordate în concordanță cu măsurile legislative din România.
În continuare, voi plăti la fel ca și până acum, folosind aceleași modalități de plată?
Rămân în vigoare aceleași modalități de plată. Conturile de plată rămân neschimbate. Ne găsești acum cu logo-ul PPC pe canalele de plată cu care ești obișnuit sau cu numele PPC Energie SA și PPC Energie Muntenia SA. Consultă toate modalitățile de plată.
Vezi detalii
Ce se întâmplă cu soldul restant, trebuie să îl plătesc?
Da, soldul restant trebuie plătit indiferent de structura acționariatului companiei sau de implementarea noii identități vizuale.
Cum pot afla soldul rapid al facturii mele de energie?
Soldul de plată îl poți verifica la fel ca și până acum, urmând aceiași pași, însă de acum pe pagina de mai jos.
Vezi detalii
Codurile necesare transmiterii indexului pentru energie electrică și gaze naturale se vor modifica?
Denumirea codurilor este actualizată și devine ELECTEL (înlocuiește denumirea Eneltel), și GAZTEL (înlocuiește denumirea Enelgaz). Indexul pentru consumul tău de energie îl vei putea transmite, ca și până acum, prin modalitățile cunoscute de înregistrare a valorii indexului, pe care le găsești mai jos.
Vezi detalii
Cum îmi voi putea plăti factura online de acum înainte?
Pentru “Plata fară autentificare”, accesezi butonul de mai jos, unde tot ce ai de făcut este să completezi formularul cu informațiile necesare plății: ID factură, cod de plată și adresa de e-mail. După redirecționarea în pagina web care afișează valoarea facturii curente și/sau totalul de plată, accesezi butonul “Plătește”.
Vezi detalii
Cum pot obține o copie a facturii mele?
Poți vizualiza cele mai recente 12 facturi emise accesând butonul de mai jos. Introduci datele de identificare ale titularului de contract (codul de plată și CNP/CUI) și accesezi pagina web personalizată. Aici găsești și informații despre ID-ul facturii, data emiterii și a scadenței, numărul de kWh facturați, valoarea facturii curente, soldul la zi, adresa de corespondență. Tot pe această pagină, îți poți achita facturile.
Vezi detalii
Ce se va întâmpla cu contractele mele existente cu compania Enel? Trebuie să închei un nou contract?
Condițiile economice și contractele încheiate cu companiile Enel sunt valabile și rămân în vigoare până la expirarea valabilității lor, iar viitoarele condiții economice și contracte se vor încheia folosind noua denumire a societăților.
Se vor modifica tarifele percepute de operatorii de distribuție?
Tarifele aferente serviciului de distribuție a energiei electrice în România sunt reglementate de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), acestea nu sunt influențate de schimbarea de acționariat al companiilor și nici de trecerea la o nouă identitate vizuală.
Îmi afectează cu ceva statutul de prosumator noul acționariat al companiilor și adoptarea noii identități vizuale?
Statutul de prosumator nu suferă modificări ca urmare a schimbării de acționariat al companiilor. Grupul PPC pune în prim-plan energia din surse regenerabile, așadar vom continua să sprijinim prosumatorii prin toate acțiunile și serviciile noastre.
Care este noul site al furnizorului meu de energie?
Găsești toate informațiile despre serviciile și produsele PPC pe www.ppcenergy.ro.
Pot ține legătura cu furnizorul meu de energie pe aceleași adrese de e-mail de contact?
Noile adrese prin care poți tine legătura cu noi prin e-mail sunt: contact-energie@ppcgroup.com și contact energiemuntenia@ppcgroup.com. Putem ține legătura și prin celelalte canale de comunicare preferate, pe care le găsești aici.
Vezi detalii
Se modifică numerele de telefon de contact ale furnizorului meu?
Numerele de telefon de contact rămân neschimbate – ne găsești în continuare la 021.9977.
Care sunt noile adrese de e-mail de la care primesc notificări din partea furnizorului meu?
Vei primi vești din partea noastră de pe adrese de e-mail formate cu @ppcgroup.com. Deoarece vor fi primele mesaje pe care le vei primi de la noi cu expeditor @ppcgroup.com, îți recomandăm să verifici din când în când și în spam și să salvezi adresa noastră de e-mail în agenda ta electronică.
Odată cu schimbarea acționariatului, se păstrează plafonarea? (schema de sprijin)
Schimbarea de acționariat al companiilor noastre nu influențează procesul de aplicare a schemelor de sprijin în domeniul energiei, cum este și plafonarea. Acestea vor continua să fie aplicate conform legislației în vigoare din România.
Dacă am depus la Enel declarația pentru a beneficia de schema de sprijin, după schimbarea de acționariat și trecerea la o nouă identitate vizuală treb
Documentele depuse deja pentru a beneficia de schemele de sprijin rămân valabile, nu este nevoie să fie depuse din nou.
Ce reprezintă logo-ul PPC și brandingul care îl însoțește?
Logo-ul PPC reprezintă noua identitate vizuală pe care fostele companii Enel în România o au, ca urmare a preluării operațiunilor de către grupul PPC, lider în sectorul energetic din Europa de Sud-Est. Literele PPC, prezente în logo, reprezintă numele acționarului majoritar. Logo-ul PPC este însoțit de o paletă de culori vibrante, cu un accent puternic pe nuanțe îndrăznețe, într-o gamă dinamică de degradeuri care creează o estetică orientată către viitor. Noul brand reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară.
Care sunt canalele sociale oficiale ale companiilor PPC în România?
Te invităm să ne urmărești zilnic pe următoarele canale sociale: Facebook: PPC Energy, LinkedIn: PPC Energy, Instagram: PPC Energy, YouTube: PPC Energy, X: PPC Energy.