tipuri de becuri

Totul despre consumul si alegerea becurilor LED

Înlocuirea becurilor incandescente sau a altor tipuri de becuri neperformante cu unele cu LED îți poate oferi confortul de care aveai nevoie și, în același timp, te poate ajuta să Fii smart pe energie.

Totul despre consumul becurilor LED: ce sunt, tipuri, avantaje

O schimbare minoră, care face o diferență majoră în ceea ce privește consumul de energie electrică și te ajută să faci economii substanțiale, este înlocuirea becurilor incandescente cu  cele de tip LED. Pe lângă un consum redus de energie electrică, becurile LED îți oferă o calitate superioară a luminii și nu generează căldură. Chiar dacă au un cost de achiziție mai ridicat decât cele convenționale, acest tip de becuri îți va reduce considerabil facturile la utilități, ceea ce înseamnă că le poți privi ca pe o investiție pe termen lung – mai ales că au o durată de viață de până la 50 000 de ore.

Articolul este realizat în parteneriat cu Energy Policy Group (EPG). EPG este un think-tank independent și non-profit, specializat în politici de energie și climă, analiză de piață și strategie energetică, fondat în 2014. EPG desfășoară o susținută activitate de cercetare în domeniul politicilor energetice, iar eficiența energetică este un domeniu central de competență al EPG. Energy Policy Group este colaboratorul nostru extern, pentru a certifica datele cheie legate de formule pe baza cărora calculăm diferite metode de eficiență energetică. 

Tipuri de becuri și diferențele dintre ele

În acest moment, pe piață există următoarele tipuri de becuri: cu LED, incandescente, cu halogen, becuri economice. Între aceste becuri există diferențe nu doar în ceea ce privește tehnologia și tipul de lumină emanată, ci și când vine vorba despre consumul de energie electrică. 

Becurile incandescente sunt cele mai vechi și mai puțin eficiente din punct de vedere energetic, transformând doar aproximativ 10% din energia consumată în lumină, restul fiind pierdut sub formă de căldură. În contrast, becurile halogene, deși sunt o variantă mai eficientă a celor incandescente, tot nu reușesc să atingă nivelul de eficiență al altor tipuri moderne.

Becurile economice sau fluorescente compacte (CFL) oferă o eficiență mai bună, transformând 25-35% din energie în lumină și având o durată de viață mai lungă decât becurile tradiționale. Cu toate acestea, adevăratul salt tehnologic este reprezentat de becurile cu LED, care sunt cele mai eficiente, transformând 80-90% din energia consumată în lumină și având o durată de viață de până la 50.000 de ore.

Ofertă energie electrică

Descoperă beneficiile produselor PPC

Solicită o ofertă PPC pentru furnizare de energie electrică potrivită nevoilor tale! Încheie contractul 100% online și bucură-te de avantaje!

Aplică acum

Așa cum vei observa și în studiul de caz prezentat în cele ce urmează, becurile LED au un randament foarte bun, îți permit să economisești și reprezintă o alternativă ecologică la celelalte tipuri de becuri.

Studiu de caz: ce economie poate face o familie dacă înlocuiește becurile existente cu LED-uri

Elena, Marius și cei doi copii ai lor, mai exact familia Popescu, locuiesc într-un apartament cu 3 camere și cu o suprafață de 73 m2. În locuință sunt utilizate 10 becuri LED, cu un consum aproximativ de 65 kWh anual. Dacă familia ar folosi același număr de becuri, dar incandescente, ar ajunge la un consum anual de 438 kWh. 

Un consum responsabil de energie nu ține doar de înlocuirea becurilor în sine, ci și de folosirea lor, în funcție de activitățile desfășurate în fiecare cameră. Astfel, potrivit EPG, în apartamentul familiei Popescu, este recomandată următoarea dispunere a becurilor: 

  • Bucătăria (aproximativ 10 m2) necesită o lumină de cca. 2.000-3.000 lumeni. Așadar, va fi nevoie de 2 becuri LED a câte 1.100 lumeni;
  • Dormitorul mare (aproximativ 18 m2) necesită 1.000-2.700 lumeni, deci 2-3 becuri LED de 800 lumeni.
  • Dormitorul mic (aproximativ 14 m2) are nevoie de 2.100 lumeni, adică 2 becuri LED de 1.100 lumeni.
  • Sufrageria (aproximativ 25 m2) necesită 2.500-5.000 lumeni, așadar, 3-4 becuri LED de 1.100 lumeni.

În următorul tabel poți observa consumul și sumele de bani lunare economisite prin înlocuirea becurilor incandescente cu becuri cu LED.

Analizând datele din tabelul de mai sus, poți constata că, prin simpla înlocuire a becurilor incandescente cu becuri cu LED, consumul de energie electrică va fi cu aproximativ 90% mai mic. 

Alte metode de a reduce consumul de energie electrică

A înlocui becurile incandescente cu unele LED reprezintă una dintre metodele principale prin care poți să ai un consum responsabil de energie. În cele ce urmează, îți prezentăm și alte soluții la fel de eficiente: 

  • instalarea unor întrerupătoare care permit reglarea intensității luminii;
  • înlocuirea lămpilor cu multe ramificații cu unele simple și practice, cu un bec sau două, care acoperă strict necesitățile;
  • folosirea lămpilor detașabile pentru zonele de lectură sau lucru; nu este necesar să fie iluminată toată încăperea;
  • stingerea becurilor la părăsirea încăperii, chiar și pentru câteva minute.

Ce sunt becurile cu LED?

Tehnologia LED permite luminii să atingă intensitatea maximă instantaneu, spre deosebire de celelalte tipuri de becuri. 

Istoria LED-urilor începe în anii ‘60, când primele astfel de becuri emanau lumină roșie. În anul 1994, au fost create becurile cu LED cu lumină albastră, iar de aici și până la becurile cu lumină albă nu a mai fost decât un pas. În anul 2009, sunt lansate pe piață primele becuri cu LED cu lumină albă, iar de aici a început „revoluția iluminatului inteligent”. 

Aplicația myPPC

Descoperă beneficiile aplicației myPPC

Descarcă aplicația myPPC și află cum îți monitoriza consumul de energie electrică ușor, astfel încât să fii smart pe economisire.

Despre aplicația myPPC

Care sunt caracteristicile becurilor LED?

Becurile LED sunt utilizate cu succes în toate domeniile, astfel că le poți găsi atât în locuințe, cât și în hale industriale, în hoteluri, fabrici, aeroporturi, gări, magazine și așa mai departe. Becurile cu LED sunt populare datorită avantajelor pe care ți le vom prezenta în acest articol.

Principala caracteristică a becurilor LED, care le diferențiază de becurile incandescente, este dată de construcția acestora: becurile incandescente conțin un filament ce emite lumina la 360 de grade, pe când becurile LED au filamente ce emit lumina țintit, într-o singură direcție. 

O altă caracteristică este măsurarea luminozității: în cazul becurilor LED, puterea consumată se măsoară în Watt, iar luminozitatea în Lumeni.

Care sunt avantajele becurilor LED?

Tehnologia LED oferă numeroase avantaje, astfel că te poți bucura de cel mai bun mod de iluminare a locuinței. Iată care sunt principalele avantaje ale utilizării becurilor LED: 

  • intensitatea luminii este constantă și stabilă pe toată durata de viață a becurilor;
  • cele mai multe becuri LED permit reglarea fluxului luminos, astfel încât să nu fie nevoie să cumperi și alte corpuri de iluminat pentru diverse activități;
  • durata de viață a unui bec cu LED poate ajunge la 50.000 de ore, adică echivalentul duratei medii de viață a 50 de becuri cu incandescență;
  • având în vedere durata mare de viață a becurilor, vei face economie (282,2 lei/an, costul unui bec incandescent, față de 54,2 lei/an, costul unui bec LED) și vei produce mai puține deșeuri;
  • becurile cu LED au tipuri de fasung similare cu celelalte tipuri de becuri, inclusiv incandescente, ceea ce înseamnă că nu va fi nevoie de corpuri de iluminat speciale;
  • becurile LED sunt disponibile în diverse nuanțe, în funcție de lumina emanată, astfel că le poți alege pe cele potrivite locuinței tale;
  • un punct important de menționat este faptul că becurile LED sunt ecologice și pot fi reciclate în centre speciale.

Acestea fiind spuse, dacă vrei să ai un consum responsabil de energie electrică și o locuință iluminată astfel încât să te bucuri de tot confortul, optează pentru becuri cu LED și un furnizor de energie electrică de încredere.

Surse foto: www.freepik.com