Experiența PPC: Maria Chiper
Cunoaște-i pe colegii noștri care au experiența unui internship în companie! Maria Chiper (23 de ani) este Big Data Engineer.
Profil
Am absolvit Facultatea de Matematică și Informatică, specializarea Calculatoare și Tehnologia Am terminat Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica București, iar în prezent studiez la master, specializarea Data Science. Lucrez ca Big Data Engineer în această companie de aproximativ doi ani. Încă din perioada liceului, știam că îmi doresc un job care să vină cu noi provocări zilnice, de aceea am ales un domeniu într-o continuă evoluție, a cărui complexitate are la bază diversitatea datelor.Informației, iar în prezent urmez un master de Data Science la Universitatea din București. Lucrez de doi ani în IT, un domeniu foarte versatil, complex și dinamic.
Job: Big Data Engineer
Jobul meu presupune colectarea și analiza de volume mari și diverse de date. Această diversitate a datelor cu care lucrez face ca abordarea pentru integrare și procesare să fie una dinamică și creativă, iar fiecare zi să fie diferită. Știm cu toții că, în ultimii ani, avansul tehnologic a fost impresionant, iar domeniul de date a evoluat considerabil, experții din domeniu fiind într-o continuă învățare și dezvoltare pentru a ține pasul cu ultimele tehnologii. Întrucât din analiza datelor se extrag informații importante pentru evoluția proceselor și a succesului companiei, este esențial ca procesul de lucru să fie unul sigur și de calitate.
Internship
Perioada de internship a reprezentat o tranziție de la mediul academic la cel profesional, în care am început să aplic cunoștințele dobândite pe parcursul anilor de studiu. Atât pe parcursul celor trei luni de internship, cât și ulterior, ca angajat full-time, am avut susținere atât din partea managerului, cât și a întregii echipe, și am colaborat cu specialiști din diverse arii de activitate, nu doar din zona de IT, ci și din zona de business.
IT pentru o companie din domeniul energiei
Un aspect de menționat în privința soluțiilor digitale pentru o companie de utilități este cel de automatizare a proceselor, pentru că reduce erorile umane și sporește eficiența. Prin intermediul senzorilor și al tehnologiilor de tip Internet of Things (IoT), azi reușim să obținem date în timp real, pe care ulterior le folosim pentru a anticipa nevoile pe termen scurt și lung. IT-ul contribuie la îmbunătățirea serviciilor pentru clienți, ca de exemplu aplicația myPPC, cu ajutorul căreia aceștia pot primi facturi digitale sau informații detaliate despre consumul de energie.
Atracția tehnologiei
Observ un interes din ce în ce mai mare al tinerilor pentru domeniul IT, în special pe data analysis and data science. Tinerii își doresc să contribuie la soluționarea problemelor la scară largă, fiind un plus oportunitatea de a o face prin intermediul celor mai recente tehnologii. Totodată, domeniul IT este cunoscut pentru salarii competitive, flexibilitate la locul de muncă (program flexibil sau remote), oportunități ample de carieră și creștere profesională. Există cerere mare pentru specialiști în toate domeniile de dezvoltare software, analiză de date, securitate cibernetică etc.
Un domeniu dinamic
Tehnologiile din IT evoluează rapid, iar pentru a fi competitiv este esențial să fii la curent cu cele mai recente. Referindu-ne la domeniul de cybersecurity, spre exemplu, creșterea atacurilor cibernetice este din ce în ce mai mare, la fel și creativitatea atacatorilor, iar în prezent metodele tradiționale pot fi insuficiente, în special pentru tipurile noi de atac, drept pentru care s-a decis depistarea acestor atacuri și prin metode de învățare automată. Nici nevoile de pe piață nu rămân constante și trebuie să ne adaptăm permanent la noile cerințe ale companiilor.
De ce ai recomanda PPC altor tineri?
PPC este o companie unde te poți dezvolta atât din punct de vedere profesional, cât și din punct de vedere personal. Compania promovează o cultură organizațională deschisă, bazată pe colaborare, în care ideile noi sunt încurajate. Sunt o mulțime de nevoi și cerințe în zona de IT pentru PPC, proiectele având impact global, iar pentru asta avem nevoie de oameni talentați și creativi alături de noi. Am avut ocazia să cunosc profesioniști din diverse domenii, cu care am colaborat pentru a găsi cele mai bune soluții la problemele identificate.
„Predau în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare de la Politehnică și încerc să ajut alți tineri din domeniu să se pregătească pentru viitoarea lor carieră.”
Maria Chiper, Big Data Engineer