Operare și mentenanță pentru baterii de stocare

Funcționare optimă, siguranță și continuitate operațională pentru afacerea ta.

Solicită o ofertă

Soluții de operare și mentenanță pentru performanța bateriilor de stocare

Operarea și mentenanța unităților de stocare cuprind activități planificate de control preventiv, monitorizare, termografiere și asistență telefonică pentru diagnostic, precum și intervenții corective, prin care bateriile de stocare își păstrează performanța și siguranța pe întreaga durată de exploatare.

Un sistem de stocare a energiei bazat pe baterii fotovoltaice reprezintă o investiție strategică pentru companii, iar randamentul acesteia pe termen lung depinde direct de calitatea proceselor de operare și mentenanță.

Prin servicii specializate de monitorizare, verificare și intervenție, sistemele de stocare a energiei funcționează în parametri optimi și beneficiază de o durată de viață extinsă.

Ce includ serviciile noastre

Intervenții tehnice planificate
Activități de control, analiză și diagnostic anuale
Constatare tehnică anuală
Rapoarte post-intervenție
Monitorizare de la distanță a sistemului
Asistență telefonică pentru diagnosticarea și remedierea problemelor
Verificarea stării de sănătate a bateriilor
Intervenții corective

Descoperă soluțiile noastre de operare și mentenanță

PPC oferă două tipuri de servicii complementare pentru bateriile de stocare.

Mentenanța preventivă acoperă activitățile planificate care reduc riscul apariției problemelor.  

Mentenanța corectivă acoperă răspunsul tehnic atunci când apare un incident, cu timpi de răspuns și intervenție constatatoare garantați contractual.

Cele două se contractează independent sau împreună, în funcție de profilul operațional al companiei.

Pachete de mentenanță preventivă, în funcție de capacitatea bateriei

Pachetul de mentenanță preventivă acoperă activitățile planificate de control, diagnostic și raportare prin care bateriile își păstrează performanța în timp. Pachetul de bază este obligatoriu și acoperă activitățile esențiale.

Pentru sistemele între 100 și 500 kWh, se pot adăuga două opțiuni de extindere: monitorizarea de la distanță și asistență telefonică (PLUS) și verificarea stării de sănătate a bateriei (PRO).

Pachet standard

capacitate eligibilă: 50-99 kWh

Soluție de operare și mentenanță pentru sisteme de baterii de stocare de capacitate redusă, care asigură activitățile esențiale de control, verificare și diagnostic pentru funcționare optimă, fără griji.

Include:

  • Activități anuale de control, analiză și diagnostic
  • Intervenții tehnice preventive
  • Rapoarte post-intervenții
Solicită o ofertă

Pachet avansat

capacitate eligibilă: 100–500 kWh

Recomandat pentru companiile care  au nevoie de monitorizare extinsă și control suplimentar asupra performanței sistemului.

Include toate serviciile din pachetul de bază și permite extinderea serviciului prin:

Add-on-uri preventive

  • Add-on PLUS – monitorizare de la distanță și asistență telefonică pentru diagnosticarea și remedierea problemelor
  • Add-on PRO – verificarea stării de sănătate a bateriei
Solicită oferta

Pachet personalizat

capacitate eligibilă: peste 500 kWh

Soluție personalizată pentru organizațiile care operează sisteme de baterii de stocare de mare capacitate și procese critice pentru activitatea companiei.

Include:

  • Audit tehnic prealabil
  • Configurarea serviciilor de operare și mentenanță în funcție de cerințele proiectului
  • Definirea nivelurilor de suport și intervenție
  • Ofertă finală personalizată în funcție de caracteristicile sistemului
Solicită oferta

Pachete de mentenanță corectivă: timpi de răspuns garantați la incident

Pachetul de mentenanță corectivă se atașează, la cerere, peste pachetul preventiv și acoperă răspunsul tehnic atunci când apare un incident.

Cele trei niveluri se diferențiază exclusiv prin timpii garantați contractual: cu cât pachetul este mai înalt, cu atât răspunsul și deplasarea la locație pentru diagnosticare sunt mai rapide. Alegerea depinde de nivelul critic al proceselor pe care bateria de stocare le alimentează: cu cât oprirea sistemului are impact financiar mai mare, cu atât timpii de răspuns mai scurți sunt mai relevanți.

Capacitate eligibilă: 100-500 kWh. Pentru sisteme peste 500 kWh, intervenția corectivă se include în soluția personalizată.

 BasicEnhancedPremium
Răspuns la incident24 ore12 ore6 ore
Intervenție on-site72 ore24 ore12 ore
Intervenție diagnosticare incident semnalat (pe bază de deviz)
Program suportzile lucrătoare, interval orar 9-18  zile lucrătoare, cu interval extins zile lucrătoare, cu interval extins

Solicitările pentru intervenții în zilele libere legale se cotează separat și nu fac obiectul add-onurilor de mai sus.

Solicită o ofertă
07xxxxxxxx
mail@mail.com
mail@mail.com

Principalele beneficii ale operării și mentenanței bateriilor de stocare

Performanță optimă
Monitorizare continuă și intervenții specializate
Durată de viață extinsă
Prevenirea degradării premature, pentru mai multă eficientă în timp
Riscuri reduse
Intervenții proactive menite să evite apariția incidentelor
Continuitate operațională
Procese critice protejate prin stabilitate și continuitate
Predictibilitate
Control asupra operării și costurilor, pentru stabilitate pe termen lung
Conformitate și siguranță
Protecție și respectarea standardelor pentru un sistem fiabil

Mentenanță inclusă pentru sistemele noi de stocare

Toate sistemele noi de baterii de stocare instalate de PPC includ din start mentenanța preventivă de bază, structurată pe cele 2 componente în oferta de instalare.

Pentru companiile care aleg un sistem complet format din panouri fotovoltaice și baterii de stocare, serviciile de operare și mentenanță acoperă ambele componente printr-o singură platformă operațională.

Sistemele deja instalate pot beneficia, de asemenea, de servicii dedicate de mentenanță.

Cum funcționează serviciul de operare și mentenanță pentru baterii de stocare

Serviciul combină activități de monitorizare, mentenanță preventivă și mentenanță corectivă pe întreaga durată a contractului.

Pentru clienții care optează pentru add-on-ul PLUS, monitorizarea de la distanță permite identificarea rapidă a abaterilor de funcționare și transmiterea alertelor către echipa tehnică.

Mentenanța preventivă include intervențiile programate de control, analiză și diagnostic, iar mentenanța corectivă asigură răspunsul la incidente în conformitate cu nivelul de serviciu contractat.

Toate intervențiile sunt documentate prin rapoarte tehnice care contribuie la istoricul complet al sistemului de baterii de stocare.

Întrebări frecvente

Cât de des trebuie verificată o baterie de stocare?

Bateriile de stocare comerciale și industriale necesită verificări tehnice  periodice, care includ activități de control, analiză și diagnostic. Pentru sistemele cu profil de utilizare intens sau procese critice, monitorizarea de la distanță și asistența telefonică (cu add-on PLUS) și verificarea stării de sănătate a bateriei (cu add-on PRO) permit detectarea timpurie a abaterilor între inspecțiile anuale.

Cum aleg între pachetele Basic, Enhanced și Premium pentru intervenții la incident?

Alegerea depinde de impactul pe care o eventuală întrerupere a funcționării bateriei de stocare îl are asupra activității companiei.

Pachetul Basic este potrivit pentru aplicații în care o perioadă mai lungă de indisponibilitate poate fi gestionată fără efecte operaționale majore.

Pachetul Enhanced este recomandat pentru procese cu impact financiar moderat în cazul opririi sistemului.

Pachetul Premium este destinat aplicațiilor critice, unde continuitatea alimentării și timpul redus de intervenție sunt esențiale.

Pentru ce tipuri de companii este potrivit serviciul de operare și mentenanță pentru baterii de stocare?

Serviciul se adresează companiilor care utilizează baterii de stocare pentru susținerea activităților operaționale. Soluțiile sunt potrivite pentru organizații din logistică, industrie, distribuție, retail, agribusiness, sectorul hotelier, clădiri comerciale, parcuri industriale și sedii de birouri. Pachetul recomandat se stabilește în funcție de capacitatea bateriei, profilul de utilizare și nivelul critic al proceselor alimentate.

Ce se întâmplă atunci când raportez un incident la sistemul de baterii de stocare?

După înregistrarea solicitării, echipa tehnică PPC preia incidentul în intervalul de răspuns prevăzut în pachetul contractat. Se realizează o evaluare inițială și un diagnostic tehnic, iar dacă situația necesită intervenție la locație, este programată deplasarea unei echipe specializate. După finalizarea intervenției, primești un raport tehnic care documentează constatările și activitățile efectuate.

Se poate integra mentenanța bateriilor de stocare cu mentenanța panourilor fotovoltaice?

Da. Pentru sistemele care includ atât panouri fotovoltaice, cât și baterii, serviciile de operare și mentenanță pot fi gestionate integrat. Acest model simplifică administrarea sistemului, oferă un punct unic de contact pentru suport și facilitează identificarea rapidă a cauzelor unui incident, indiferent de componenta afectată.

De ce este importantă mentenanța sistemelor de stocare ?

Bateriile de stocare funcționează în condiții care pot influența în timp performanța și capacitatea de stocare. Activitățile periodice de control, diagnostic și verificare contribuie la identificarea timpurie a eventualelor probleme, la reducerea riscului de defecțiuni și la menținerea performanței sistemului pe termen lung.

Pot contracta servicii de mentenanță pentru un sistem de stocare deja instalat?

Da. Sistemele instalate anterior de PPC pot beneficia de servicii de operare și mentenanță, după o evaluare tehnică inițială care confirmă starea sistemului. Pe baza acesteia stabilim împreună pachetul de servicii potrivit.